În aprilie 2014, Uniunea Europeană (UE) și Consiliul Europei (CoE) au convenit printr-o declarație de intenție ca activitățile de cooperare vizate cu Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Belarus - țările Parteneriatului Estic al UE - să fie implementate în baza unui „Cadru de cooperare programatică” (CCP).
Aceste activități de cooperare vor consolida capacitatea țărilor Parteneriatului Estic, care sunt și țări membre ale Consiliului Europei, cu excepția Belarus, de a implementa reformele interne, pentru a le aduce mai aproape de standardele Consiliului Europei și ale Uniunii Europene în domeniile drepturilor omului, democrației și statului de drept.
CCP va fi implementat în două etape: 2015-2017 și 2018-2020. O evaluare intermediară va avea loc în 2017, iar cea finală în 2020. Bugetul pentru prima etapă de implementare (2015-2017) este de 33,8 milioane €. CCP este finanțat în proporție de 90% de Uniunea Europeană, iar 10% de Consiliul Europei. Acesta este implementat de Consiliul Europei.
Au fost identificate cinci domenii prioritare (sau „tematici”) de cooperare cu Uniunea Europeană pentru CCP. În cadrul acestor cinci tematici, există 15 sub-tematici care definesc 50 de acțiuni specifice naționale și regionale.
Protecția și promovarea drepturilor omului
Asigurarea justiției
Combaterea amenințărilor la adresa statului de drept
Abordarea provocărilor societății informaționale
Promovarea guvernării democratice
“Această pagină web a fost dezvoltată cu ajutorul fondurilor din cadrul unui Proiect comun dintre Uniunea Europeană și Consiliul Europei. Opiniile exprimate în prezentul document nu pot fi considerate, în niciun caz, ca reflectând poziția oficială a Uniunii Europene sau a Consiliului Europei”.