Înapoi Coordonarea proiectului ”Susținere pentru consolidarea în continuare a eficienței și calității sistemului judiciar din Republica Moldova”

Coordonarea proiectului ”Susținere pentru consolidarea în continuare a eficienței și calității sistemului judiciar din Republica Moldova”

În data de 13 august 2020 a avut loc a doua reuniune a grupului director al proiectului „Susținere pentru consolidarea în continuare a eficienței și calității sistemului judiciar din Republica Moldova” („Proiectul CEPEJ”), care face parte din programul Consiliului Europei și al Uniunii Europeane - Parteneriat pentru Buna Guvernare în țările Parteneriatului Estic 2019-2021 (PGG II).

Ședința a reunit reprezentanți ai beneficiarilor și ai partenerilor principali, fiind dedicată raportării cu privire la progresul realizat în atingerea obiectivelor de îmbunătățire a eficienței și a calității instanțelor și în domeniul executării hotîrârilor judecătorești. Planul de lucru a necesitat o actualizare, în principal datorită impactului pandemiei COVID-19. Participanții au menționat că amendamentele propuse se referă doar la calendarul implementării unor activități, fără a le afecta conținutul sau numărul.

De asemenea au fost aduse în discuție riscurile reale sau potențiale pentru buna derulare și implementare a proiectului și măsurile de atenuare corespunzătoare, și a fost aprobat planul de lucru actualizat pentru perioada august-decembrie 2020. Participanții au subliniat că anumite activități ale planului de lucru necesită consolidarea comunicării și un dialog sporit între părțile interesate naționale și au convenit să depună în continuare eforturi în acest sens, cu suportul atât al Consiliului Europei, cât și al Delegației Uniunii Europene în Moldova.

 Informații despre proiect

Moldova 13 August 2020
  • Diminuer la taille du texte
  • Augmenter la taille du texte
  • Imprimer la page

Follow us on social media